Pus pe fapte penale la 71 de ani! Un dâmbovițean s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Unde a fost oprit de polițiști

Publicitate

Un bărbat din comuna Brezoaele s-a ales cu dosar penal la 71 de ani! Acest lucru s-a întâmplat după ce bărbatul s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Vârstnicul șofer a fost oprit de polițiști pe DJ 601A, pe raza localității de domiciliu.

„La data data de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 09.40, polițiștii din cadrul Secției nr. 12 Poliție Rurală Tărtășești au oprit pentru control pe drumul județean 601A, pe raza comunei Brezoaele, un autoturism condus de un bărbat, de 71 de ani, din comună.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule”, a transmis IPJ Dâmbovița.

Tot pe parcursul zilei de miercuri, în jurul orei 10.20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic un bărbat, de 53 de ani, în timp ce ar fi condus pe raza municipiului Târgoviște, un autoturism, deși avea suspendat dreptul de a conduce.

De asemenea, în cursul serii de miercuri, în jurul orei 20.50, un tânăr de 18 ani, din comuna Runcu, a fost surprins de către polițiștii de la Postul de Poliție Moroeni, în timp ce ar fi condus un autoturism pe raza orașului Fieni, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, în toate situațiile, polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!