Pugilistele Clubului Sportiv Târgoviște se pregătesc pentru Campionatul Național de la Năvodari

Publicitate

Pugilistele Clubului Sportiv Târgoviște trag din greu în această perioadă. Sub comanda antrenorului Gheorghe Stan, acestea se pregătesc la intensitate maximă pentru participarea la Campionatul Național, competiție ce va avea loc la Năvodari, în perioada 5-12 septembrie.

Pentru a arăta cât mai bine la competiția de la malul Mării, sportivele de la CS Târgoviște au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la un turneu de verificare la Slatina. La competiția din zona Olteniei, sportivele pregătite de Gheorghe Stan care s-au evidențiat au fost junioarele Elena Stoica (cat. 63 kg), Bianca Ștefănescu (57 kg) și cadeta Ana Nae (76 kg).

Tot la această competiție, delegația Clubului Sportiv a cuprins și câțiva boxeri de perspectivă care au ieșit cu fruntea sus de pe ringul slătinean. Dintre elevii lui Gheorghe Stan care s-au remarcat din plin la competiția de verificare au fost juniorii Mario Anca (80 kg), Alexandru Marcu (72 kg), Luca Bâlea (+92 kg) și Sașa Moiceanu (45 kg), la copii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!