PSD Dâmbovița a dat startul campaniei de strângere de semnături pentru susținerea candidaților social democrați la alegerile locale, din 9 iunie.
Alături de colegii din PSD care se vor ocupa de strângerea de semnături s-au aflat astăzi președintele PSD și al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, dar și secretarul executiv al PSD Dâmbovița, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.
„Fiecare semnătură contează și știm că ne putem baza pe dumneavoastră pentru a avea cele mai bune rezultate la alegerile pentru funcțiile de primari, consilieri locali și județeni, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița și parlamentari europeni.
În ultimii 4 ani, am format o echipă excelentă și am muncit în fiecare localitate. Vom continua să facem același lucru și în viitor. Mulțumim pentru sprijinul vostru”, a declarat președintele PSD și al CJD.
„Dăm startul campaniei de strângere de semnături pentru depunerea candidaturilor: Primar și Consiliul Local, Președinte CJD și Consiliul Județean, Parlamentul European.
Pentru mine, nu e o simplă acțiune de campanie, ci un dialog foarte serios pe care-l am cu târgoviștenii. Mă știți foarte bine din campaniile trecute: voi fi lângă activiștii noștri pe stradă, în cartiere și vom sta de vorbă cu fiecare dintre dumneavoastră. În definitiv, este și aceasta o primă reflecție a muncii noastre și a modului cum este perceput mandatul nostru administrativ.
Vă chem alături de noi, să fiți parte a victoriilor ce vor urma. Nu vă promit altceva decât aceeași energie și putere de muncă; și poate chiar mai multă ambiție! Ne vedem pe teren!”, a transmis primarul Cristian Stan.
Săptămâna trecută și Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) au început campania de strângere de semnături în Dâmbovița.