Parlamentarii USR au protestat în Parlament „împotriva menținerii sistemului de pensii speciale”, proiect care intră la vot în Senat. Protestul a avut loc, miercuri, în fața sălii de plen a Senatului, dar și în sala de plen.
Parlamentarii USR au arborat bannere cu textul „Tăiați pensiile speciale”, atât pe holurile Parlamentului, cât și în sala de plen la Senat, pe bănci și la balcoane.
Astfel, USR lansează o campanie de strângere de semnături pentru eliminarea pensiilor speciale.
„În lupta împotriva privilegiilor nesimțite, oamenii buni câștigă doar dacă sunt mulți. Avem astfel nevoie de tine. Ieșim din nou în stradă, în toată țara, și vom bate din ușă în ușă pentru ca fiecare român să poată semna împotriva pensiilor speciale.
Începem acest demers deoarece azi, împotriva rațiunii și a oricărei urme de bun simț, PSDNL a votat în Senat împotriva eliminării pensiilor speciale. Singura soluție rămâne astfel ca milioanele de români care sunt pe bună dreptate împotriva acestei nedreptăți să le arate celor din USL 2.0 că așa nu se mai poate! Poți semna petiția și online (și te îndemn să o faci), aici: www.stoppensiispeciale.ro”, a anunțat deputatul Daniel Blaga.
Totodată, parlamentarul Daniel Blaga a transmis un mesaj dur cu privire la acest subiect delicat.
Sinecurile și privilegiile nemeritate nu mai înseamnă astăzi doar bani luați din „buzunarul” cetățenilor și îndreptați înspre „clientela de partid”. Înseamnă de acum riscul de a pierde MILIARDE din banii prevăzuți în PNRR pentru școli, spitale sau autostrăzi. Concret, înseamnă furt în formă continuată. Am fost, și din păcate am rămas, singurul partid care militează activ pentru eliminarea pensiilor speciale. Dincolo de „fumigenele” de la TV, aruncate de către PSDNL, USR e singurul partid care a luptat și luptă pentru revenirea la firesc.
Ieri, le-am reamintit, alături de colegii mei, parlamentarilor PSDNL (și nu numai), faptul că aceste legi nesimțite trebuie oprite până nu e prea târziu. Protestul de azi a avut loc în timp ce Senatul se pregătea să voteze pentru menținerea pensiilor speciale, în ciuda voinței românilor și a avertismentelor din partea U.E.
Firește, vom vota și de data aceasta împotriva unor astfel de legi abuzive. Parlamentarii nu sunt „speciali”. Eu nu sunt „special”. Nu merităm astfel asemenea „privilegii” iar românii nu merită să fie „conduși” de către oameni politici care se consideră mai presus de comunitate”, a precizat Daniel Blaga.