A promovat concursul cu brio și revine în funcție! Comisarul șef Adrian Claudiu Antofie, noul șef IPJ Dâmbovița

Publicitate

Conducere nouă la Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița! Comisarul șef Adrian Claudiu Antofie a devenit noul inspector șef IPJ Dâmbovița, după ce a câștigat cu brio concursul pentru ocuparea funcției.

Adrian Claudiu Antofie revine șef al Poliției Dâmbovița după o pauză de un an. Acesta a mai condus Poliția Dâmbovița în perioada 2019-2022. În perioada noiembrie 2022-noiembrie 2023 șeful IPJ Dâmbovița a fost Viorel Polexe. Și acesta a susținut concurs, dar nota obținută a fost mai mică decât a noului șef al Poliției Dâmbovița. Așadar, Adrian Claudiu Antofie se întoarce cu forțe proaspete în fruntea IPJ Dâmbovița!

Absolvent al Academiei de Poliție în 1995, Adrian Claudiu Antofie a ocupat până acum următoarele funcții: Șef Birou Investigații Criminale la Poliția Municipiului Târgoviște, Șef Poliția Orașului Pucioasa, Șef Poliția Orașului Găești,  Șef al Municipiului Târgoviste, Adjunct al Șefului Poliției Municipiului Târgoviște, Adjunct al IPJ Dâmbovița, Șef IPJ Dâmbovița,  iar în ultimul an a fost Șef al Poliției Municipiului Târgoviște.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!