Ministerul Energiei susține sau blochează proiectul SMR de la Doicești? „Avem nevoie de o viziune calibrată și integrată asupra proiectului”, au declarat reprezentanții ME după ce, în ședința AGOA a Nuclearelectrica, au blocat toate punctele pe care tot ministerul le-a propus.
Proiectul reactoarelor modulare mici de la Doicești, în impas, după ce Ministerul Energiei a blocat toate punctele legate de acesta în ședința din această săptămână a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Nuclearelectrica.
Ministerul Energiei, acționar majoritar, a remis ulterior un comunicat de presă în care arată că susține proiectul SMR, însă se impune „necesitatea completării din partea conducerii executive și neexecutive a unor aspecte care țin strict de structura etapelor care urmăresc dezvoltarea proiectului”.
Pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Nuclearelectrica – potrivit economedia.ro – se regăseau mai multe puncte care făceau referire la continuarea proiectului de reactoare nucleare mici de la Doicești, la încheierea unui parteneriat cu un fond coreean și acordarea unui împrumut companiei de proiect, care erau chiar propuneri ale Ministerului.
Însă, așa cum am arătat mai sus, acționarul majoritar – Ministerul Energiei – s-a abținut de la vot.
Iată cum au explicat abținerea reprezentanții Ministerului Energiei în comunicatul de presă: „Susținem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare și consolidare energetică a României.
Astfel, pct. 2 de pe ordinea de zi a AGOA și pct. 4-11 de pe ordinea de zi a AGEA din data de 17.04.2024, organizate de Societatea Națională Nuclearelectrica, vor fi repuse pe ordinea de zi in cadrul unor ședințe ulterioare cu respectarea strategiei de dezvoltare a proiectului. Avem nevoie de o viziune calibrată și integrată asupra proiectului, care va intra, în perioada următoare, în a doua etapă de dezvoltare.
În acest scop, pentru a asigura succesul proiectului pe termen lung, Ministerul Energiei, în calitate de acționar majoritar, a susținut necesitatea completării din partea conducerii executive și neexecutive a unor aspecte care țin strict de structura etapelor care urmăresc dezvoltarea proiectului.
România are șansa să fie lider în sectorul nuclear civil european și global, inclusiv prin prisma noilor tehnologii ale reactoarelor modulare de mici dimensiuni (proiectul de la Doicești) și a reactoarelor de generație IV (proiectul ALFRED). Ministerul Energiei va continua să sprijine activ acest efort”.
Proiectul SMR ce urmează a fi realizat pe amplasamentul fostei Termocentrale Doicești este o premieră în Europa, România, prin Doicești, va fi a doua țară din lume după America unde ar urma să se implementeze proiectul reactoarelor nucleare de mici dimensiuni.
Ambasadoarea SUA , Kathleen Ann Kavalec, a declarat în urmă cu o lună, la vizita Excelenței Sale la Doicești, că proiectul „vizionar beneficiază de sprijin la cel mai înalt nivel din partea Guvernului SUA, atât din punct de vedere politic, cât și financiar. De aceea sunt astăzi (n.n. 18 martie a.c.), aici, pentru a demonstra această susținere. U.S. EXIM Bank și Corporația Internațională de Finanțare a Dezvoltării (DFC) din SUA s-au angajat să ofere finanțare pentru a asigura succesul acestui proiect SMR la Doicești, in valoare de 3 miliarde de dolari, respectiv de 1 miliard de dolari”, a declarat la acel moment înaltul oficial american.
Tot la acel moment, 18 martie, adică în urmă cu o lună, prezent la vizita de la Doicești, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, printre altele că tehnologia NuScale este „de încredere. Oricât de mult ar dori unii să ne abată sau să pună sub semnul întrebării dacă își fac cu adevărat temele, dacă sunt onești, dacă respectă parcursul occidental al României, vor fi corecți în a spune că este singura tehnologie certificată de cel mai strict reglementator din lume, Nuclear Regulatory Commission (NRC). Am fost la Washington, am discutat cu șeful NRC și cu o echipă de experți. În plus, echipele tehnice, echipa RoPower, echipa Nuclearelectrica, Ambasada SUA, toți am purtat aceste discuții. Și ni s-a explicat foarte clar de ce este o tehnologie sigură, de ce este cea mai promițătoare tehnologie pentru a fi prima din lume. Și iată că România are astăzi șansa de a aduce omenirii prima centrală nuclearoelectrică bazată pe reactoare modulare de mici dimensiuni. Unde? Aici, la Doicești, în România”, spunea Sebastian Burduja luna trecută, chiar la Doicești.