Proiectul ”O pădure cât o țară” a continuat la Aninoasa. 2500 de puieți plantați de copii și dascăli voluntari, alături de conducerea CJ Dâmbovița

Publicitate

Proiectul „O pădure cât o țară”, finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița (CJD), a continuat astăzi cu o nouă acțiune de plantare de puieți în comuna Aninoasa.

Acțiunea a atras pe șantier numeroși voluntari, elevi și cadre didactice de la Școala din Aninoasa, care au răspuns bucuroși acestei initiative menite să aibă grijă de mediu.

La împădurire au fost prezenți președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de vicepreședintele Luciana Cristea, administratorul public al județului, Cristian Avanu, și Claudiu Mănescu – șef serviciu în cadrul Serviciului Tineret, Sport, Turism, Asociații, Fundații, Coordonare Societăți Comerciale.

Astăzi la Aninoasa au fost plantați 2.500 puieți (1.200, salcâm, 800, frasin și 500 ulm), acțiunea fiind derulată în Dâmbovița prin Asociația Students Forests Guard.

Proiectul de educație civică are o valoare totală de 19.140 lei, dintre care 17.100 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din bugetul CJD, ca urmare a semnării contractului de finanțare în etapa a doua a programului.

Prin proiect, se vor organiza campanii de ecologizare, activități de împădurire și alte activități de protejare a mediului înconjurător.

Totodată, se urmărește creșterea gradului de participare a copiilor la protejarea mediului și, astfel, o participare activă la viața comunității dâmbovițene.

Proiectul prevede plantarea unui număr de 10.000 de puieți, iar în județul Dâmbovița au fost identificate 4 șantiere de împădurire.

Reamintim faptul că, în urmă cu două săptămâni, în comuna Dobra, în cadrul aceluiași proiect, au fost plantați 1.300 de puieți de salcâm și frasin.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!