Proiect îndrăzneț! Fanii vor sprijini financiar Flacăra Moreni. Se lansează Asociația Flacăra Suporterilor Morenari

Publicitate

Ionuț Parghel
Flacăra Moreni va avea parte de sprijin financiar și din partea suporterilor începând din acest an. Fanii de pe Cricov și-au arătat încă o dată atașamentul față de formația antrenată de Gabriel Paraschiv. Știind că gruparea galben-albastră trece prin momente delicate din punct de vedere financiar, aceștia au luat atitudine și-au înființat Asociația Flacăra Suporterilor Morenari, care va avea ca scop susținerea cu bani a divizionarei C dâmbovițene.

Lansarea îndrăznețului proiect are loc sâmbătă, imediat după ce Flacăra încheie primul amical din această iarnă. Potrivit unei voci din mijlocul suporterilor semnalele sunt puternice în acest sens, existând tot mai mulți fani care vor să ajute clubul financiar în perioada următoare. „Asociația Flacăra Suporterilor Morenari vine în ajutorul echipei cu un sprijin financiar destul de consistent. Aceasta și-a propus să fie mereu lângă echipă, atât la bine, cât și greu. Mulți suporteri doresc să ajute echipa. Semnalele sunt foarte puternice cu privire la acest lucru, venind ajutoare locale, din țară, cât și din străinătate. Cu toții ne dorim ca la echipă să existe stabilitate financiară pentru a nu se mai ajunge la ce a fost. Lansarea proiectului va avea loc sâmbătă, în cadrul căreia se va cunoaște toți reprezentații acesteia. De asemenea, va exista și un program în care vor fi subliniate obiectivele din cadrul proiectului”. Asociația Flacăra Suporterilor Morenari reprezintă al doilea sprijin financiar al “lupilor” după Primăria orașului Moreni.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!