Proiect de extindere și modernizare a Secției Cardiologie de la SJU Târgoviște. Va fi achiziționat și un angiograf, unic în Dâmbovița și vital pentru pacienții cu infarct acut

Publicitate

Noi vești bune pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, mai exact pentru Secția Cardiologie, medicii ei și pacienții dâmbovițeni și nu numai per ansamblu!

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat astăzi documentația necesară pentru întocmirea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru extinderea și modernizarea acestei secții.

Una dintre cele mai importante  modernizări vizează achiziționarea și a unui aparat angiograf, vital pentru tratarea și salvarea dâmbovițenilor care suferă de infarct miocardic acut. ”Odată pus în funcțiune aparatul angiograf, pacienții nu vor mai fi transferați, cu ambulanța sau elicopterul, către spitale din București. În acest fel, intervențiile se vor face mult mai rapid, aici, la Târgoviște. Astfel, vom evita situațiile grave care pot duce, din păcate, fie la decesul pacientului, fie la instalarea unor sechele permanente”, a precizat Corneliu Ștefan, președintele subliniind că ”Vreau neapărat ca cel mai târziu în toamnă să începem lucrările de extindere a secției de Cardiologie, iar sumele necesare acestei investiții sunt asigurate, în totalitate, de Consiliul Județean Dâmbovița”.

Dotarea Secției cu un angiograf este cu atât mai importantă cu cât, în momentul de față, un astfel de echipament nu există în nicio unitate sanitară din județul Dâmbovița, iar Secția Cardiologie a Spitalului Județean este singura secție de acest gen ce deservește cetățenii din județul Dâmbovița și nu numai.

Potrivit președintelui CJD, noul corp de clădire va avea aproape 450 mp și va fi compus din: Sala unde va funcționa aparatul angiograf; Cameră control; Cameră tehnică; Spațiu echipare medici; Depozit echipamente; Cabinet medici; Cabinet asistente; Depozit materiale sterile și instrumentar steril; Grup sanitar personal femei; Grup sanitar personal bărbați; Vestiar personal femei; Vestiar personal bărbați; Cameră infirmiere; Windfang acces personal; Hol acces personal; Spațiu preoperator; Spațiu postoperator; Grup sanitar pacienți; Spațiu dezechipare pacienți; Windfang acces pacienți; Hol acces pacienți; Camera curățenie și depozit materiale curățenie; Spălare instrumentar; Depozit deșeuri medicale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!