Încet, încet, toată infrastructura educațională a municipiului Târgoviște este reabilitată!
După cum știți, în ultimii ani, unitățile educaționale din Târgoviște au fost reabilitate, extinse, modernizate, dotate pe fonduri europene și guvernamentale.
Primarul municipiului, Cristian Stan, a anunțat ca a semnat și contractul de execuție de lucrări care vizează reabilitarea Grădiniței nr. 11 din Priseaca!
“Prin urmare, unitatea de învățământ amintită va face obiectul unui proiect în valoare de aproximativ 1.000.000 lei, prin care întregul imobil va fi termoizolat, va fi schimbată tâmplăria, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice etc.”, a declarat edilul.
Finanțarea a fost obținută de Primăria Târgoviște în cadrul Planului național de redresare și reziliență, apelul de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, componenta 5 – Valul renovării, operațiunea B.2: ”Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice”.