Profesorii își vor primi diferențele salariale pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2017 şi 31 august 2021! Vezi în cât timp se vor da banii

3
Publicitate

Guvernul a anunțat aprobarea Ordonanței de Urgență privind plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2017 și 31 august 2021, urmând ca acestea să fie plătite eșalonat, pe o perioadă de cinci ani.

Astfel, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că această decizie este, până la urmă, necesară. Ea facilitează salarizarea corectă și echitabilă a personalului didactic din învățământului românesc, spune purtătorul de cuvânt al executivului.

“Plata acestor diferențe este o măsură reparatorie necesară pentru a asigura salarizarea corectă și echitabilă a personalului didactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat, în conformitate cu Legea cadru 153 din 2017, dar, având în vedere și aplicarea deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul prevenirii oricărei discriminări a salariaților.

Diferențele de drepturi salariale vor fi acordate tuturor categoriilor de personal didactic. Acestea vor fi de altminteri și actualizate cu indicele de inflație. Sumele vor fi asigurate de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Educației, urmând a fi plătite eșalonat pe o perioadă de cinci ani începând cu data intrării în vigoare a actului normativ”, a afirmat Dan Cărbunaru, potrivit observatornews.ro.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!