Produse expirate pentru protectia și îngrijirea plantelor, puse la vânzare într-un magazin din Târgoviște

Publicitate

Polițiștii au verificat o societate comercială din Târgoviște care comercializează produse de protecție și îngrijire a plantelor. Pentru că se apropie perioada în care se acordă multă atenție plantelor, polițiștii târgovișteni de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au verificat produsele de protecție a plantelor puse la vânzare.

În urma controlului efectuat, oamenii legii au constatat că unele dintre produsele expuse la vânzare aveau termenul de valabilitate expirat. Astfel, s-a constatat că societatea respectivă deținea în vederea comercializării 11 recipiente de câte un litru cu erbicid, data de fabricație fiind ștearsă, iar produsele expirate.

,,La data de 18 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu specialiști din cadrul Oficiului Fitosanitar Dâmbovița, au efectuat verificări la o societate comercială din municipiul Târgoviște, cu privire la respectarea condițiilor de deținere și comercializare a produselor de îngrijire și protecție a plantelor.

Polițiștii au indisponibilizat recipientele, iar, în cauză, au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, conform prevederilor art. 98 din O.U.G. nr. 195/2004 privind protecția mediului”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!