Doi șoferi au fost prinși pe picior greșit în ultimele zile din luna februarie! Aceștia au fost depistați drogați la volan în timp ce se deplasau cu mașinile pe străzile municipiului Târgoviște. Ambii au fost trași pe dreapta în urma unor controale de rutină.
În urma testării celor doi șoferi cu aparatul din doare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Ulterior, aceștia au fost conduși la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, iar din buletinele de analiză toxicologică a rezultat prezența în organism a unor substanțe psihoactive, fiind dispuse măsurile prevăzute de lege.
„La data de 2 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au întocmit două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Precizăm faptul că, la data de 27 februarie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii au oprit pentru control pe strada Laminorului, din municipiul Târgoviște, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din municipiu.
De asemenea, la data de 28 februarie a.c., în jurul orei 22:20, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe Calea București, un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani”, a precizat IPJ Dâmbovița.














