Prins beat la volan pe un bulevard din Târgoviște! Ce alcoolemie a prezentat bărbatul

Foto: Arhivă
Publicitate

Un bărbat de 45 de ani, din Răzvad, a fost prins de polițiști în timp ce conducea beat un autoturism pe raza municipiului Târgoviște. Acesta a fost depistat, sâmbătă, 10 august, în jurul orei 03.23, pe Bulevardul Independenței.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Sâmbătă de dimineață, 10 august, în jurul orei 03.23, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control pe bulevardul Independenței, un autoturism de un bărbat de 45 de ani, din comuna Răzvad.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicat un rezultat cu valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus la spital în vederea racoltării unor probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice, iar, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!