Primul transfer al iernii la FC Aninoasa

Publicitate

Ionuț Parghel

FC Aninoasa a efectuat, ieri, primul transfer al iernii! Divizionara C din apropierea Târgoviștei l-a achiziționat pe Adrian Nedelea, fotbalist ce a evoluat la Gloria Cornești, în prima parte a campionatului.

Valorosul jucător a fost cooptat în angrenajul pregătit de Cristian Bălașa, după ce s-au purtat mai multe runde de negocieri în ultima perioadă. Cel mai nou fotbalist al Aninoasei are 24 de ani și joacă pe postul de mijlocaș dreapta. Acesta a făcut junioratul la GȘA Nucet, iar în CV și-a mai trecut echipe precum Fortuna Câmpina, CS Afumați și Voința Crevedia. Nedelea își dorește să aibă parte de un sezon cât mai bun la Aninoasa și să termine cu aceasta în prima parte a clasamentului. “Îmi doresc să ajung cu Aninoasa cât mai sus la finalul campionatului și să fiu sănătos pentru a oferi totul pe teren. Aninoasa este o echipă bună, omogenă, care se bazează pe unitatea grupului. Am încredere că putem termina campionatului în prima parte a clasamentului. La ultimul amical jucat de Aninoasa anul trecut colegii m-au primit cu brațele deschise și mi-au lăsat o impresie plăcută”, s-a exprimat mijlocașul pe site-ul clubului din vecinătatea Târgoviștei. Nedelea vine la Aninoasa din postura de al doilea golgheter al campionatului județean și principal marcator al Gloriei Cornești, cu 26 de goluri marcate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!