Acord de parteneriat între Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Uzina de Produse Speciale Dragomirești S.A., ce vizează dezvoltarea unor inițiative și proiecte în domeniul educației și cercetării.
Sunt primii pași în programele de integrare a studenților și practica lor în mediul de producție, antreprenorial și economic pe care noul rector al instituției de învățământ superior de la Târgoviște, alături de echipa sa din conducerea UVT, a promis că le va implementa.
Acordul a fost semnat de directorul general al Uzinei de Produse Speciale Dragomirești S.A., dr. jr. Cornel Vișoianu, și rectorul UVT, prof.univ. Corneliu Sălișteanu , document ce vizează dezvoltarea unor inițiative și proiecte în domeniul educației și cercetării.
„Prin acest parteneriat strategic vom facilita schimbul de cunoștințe și expertiză între mediul academic și industrie, oferind studenților oportunități practice esențiale pentru dezvoltarea lor profesională și totodată, contribuind la avansarea cercetării aplicate în domeniile de interes comun.
Parteneriatul are drept scop: asigurarea bazei de practică și acordarea de burse private pentru studenții Universității Valahia din Târgoviște; participarea specialiștilor Uzinei de Produse Speciale Dragomirești la activități și conferințe organizate de Universitatea Valahia din Târgoviște; realizarea studiilor de cercetare în parteneriat; susținerea activităților științifice din cadrul Universității Valahia din Târgoviște; implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă, organizarea primului program de internship la UPS Dragomireşti în această vară”, a explicat rectorul Universității Valahia.