Polițiștii au luat primele măsuri importante în urma scandalului monstru, dintre mai mulți localnici, din satul Bălteni, comuna Conțesti.
Numai puțin de șapte persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 49 de ani, au fost reținute în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierarea și tulburarea ordinii și liniștii publice. Toți cei șapte bătăuși vor fi prezentați magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
,,Pe parcursul zilei de astăzi, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, față de șapte persoane cu vârste cuprinse între 16 și 49 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 28 aprilie a.c., bănuiții, în timp ce s-ar fi aflat pe strada Cazanului, în localitatea Bălteni, pe fondul unui conflict spontan, s-ar fi agresat reciproc, iar prin faptele acestora ar fi tulburat ordinea și liniștea publică”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.
Pentru a-i despărți din încăierare pe localnici, polițiștii au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de avertisment în plan vertical.
Știrea inițială