Primarul Târgoviștei, locul II la categoria celor mai buni edili în clasamentul Premiilor Flux 24. Președintele CJD și senatorul Corlățean, locuri onorabile în același top

Publicitate

Anul 2021 a continuat la Târgoviște cu investiții și proiecte importante, unele începute, altele încheiate. A fost din nou un an marcat de pandemia de COVID-19, însă pe sistemul ”omul sfințește locul”, primarul municipiului, Cristian Stan, a reușit imposibilul, vă amintim că primele zece luni din an administrația locală s-a confruntat și cu o guvernare ostilă târgoviștenilor.

Poate tocmai de aia, în urma unor sondaje realizate pe bază de voturi exprimate la nivel național, primarul municipiului este pe locul 2 Clasamentul Premiilor Flux 24, după primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

”Pentru mine nu există sondaje «irelevante». Orice selecție de opinii e interesantă și orice apreciere are însemnătate.

Sunt bucuros să mă regăsesc în acest Clasament al Premiilor Flux 24 pe anul 2021 – locul 2 între cei mai buni primari. Voturile au fost colectate la nivel național!

La fel de mândru sunt de colegii și prietenii mei – Corneliu Ștefan și Titus Corlățean, pentru recunoașterea activității lor administrative, respectiv parlamentare în 2021.

Echipă puternică! Vă suntem recunoscători!

Și pentru că suntem în ultima zi a anului, vă urez să aveți parte de un an nou cu sănătate, liniște și realizări!

La mulți ani, dragi târgovișteni, oriunde v-ați afla!”, este mesajul transmis la aflarea clasamentului de către edilul târgoviștean.

În clasamentul Flux 24, la categoria președinților de consilii județene, Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița, se situează pe un merituos loc 4, iar senatorul Titus Corlățean – pe primul loc la categoria parlamentari (senatori).

Clasamentul integral îl găsiți la următorul link: https://flux24.ro/omul-anului-flux-24-premiile-si-visina-2021/

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!