Primarul Târgoviștei cere „reformă puternică, nu de fațadă” în PSD, după rezultatele dezastruoase din primul tur al alegerilor prezidențiale

Publicitate

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, reales în funcție în iunie 2024 cu 80,23%, cere o reformă puternică în Partidul Social Democrat.

Aceasta se impune de urgență și „nu de fațadă” după dezastrul înregistrat de candidatul Alianței „România, înainte!” (PSD, PNL și UDMR), Crin Antonescu, în primul al alegerilor prezidențiale

„Cu sinceritate și fără să am eu o soluție miraculoasă…

Cred că nu mai e loc de amânări, ocolișuri ori decizii-pansament în viața reală a Partidului Social Democrat. Trebuie o reformă puternică, nu de fațadă, care să inspire din nou oamenii. Să-i aducă din nou lângă partid în toate bătăliile, nu doar în anumite momente.

Pentru că e o nedumerire legitimă: cum se face de câștigăm zdrobitor alegerile locale, sub sigla acestui partid, tot prin vot direct și uninominal, iar apoi ne pierdem aderența sau suntem chiar umiliți la vot?!

Sper în asumarea cât mai rapidă a răspunderii pentru rezultatele din Turul 1 al alegerilor prezidențiale, atât din noiembrie, cât și de ieri”, a declarat primarul municipiului Târgoviște.

Întreaga conducere PSD așteptată, luni după-amiază, să demisioneze

Potrivit surselor Hotnews, astăzi, la ora 17.00, Întreaga conducere a PSD este așteptată să demisioneze din fruntea partidului, după eșecul lui Crin Antonescu în primul tur al alegerilor prezidențiale. Aceeași sursă spune că Marcel Ciolacu este dispus să renunțe și la funcția de premier.

Și PNL se reunește de la ora 17.00 într-o ședință a Biroului Politic Național. Au început să apară lideri ai partidului care spun că „este momentul ca PNL să iasă de la guvernare și să se detașeze clar de PSD”.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!