Florin Petre, primarul comunei Crevedia, a fost trimis în judecată de DIICOT sub acuzaţiile de trafic de persoane şi supunere la muncă forţată. Edilul este acuzat că a forţat o persoană fără familie (femeie), fără locuinţă şi cu handicap mintal grav să muncească la ferma sa de animale, timp de opt ani.
Potrivit DIICOT – raportat la salariul minim pe economie la nivel naţional aferent unei munci necalificate – Florin Petre ar fi trebuit să-i plătească persoanei exploatate peste 145 de mii de lei.
„Prin rechizitoriul din data de 4 februarie 2025 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat , pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și supunerea la muncă forțată sau obligatorie.
Probatoriul administrat în cauză a reliefat că, începând cu luna iunie 2016 inculpatul, primar al comunei Crevedia, județul Dâmbovița a recrutat o persoană vătămată din localitate cunoscând și profitând de starea acesteia de vădită vulnerabilitate (lipsită de suport familial, fără locuință, grad de invaliditate accentuat permanent-handicap mintal), pe care a adăpostit-o și exploatat-o supunând-o la muncă forțată. Inculpatul a exercitat asupra victimei acte de constrângere fizică și psihică obligând-o să presteze, în condiții grele, activități lucrative permanente constând în îngrijirea animalelor de la ferma sa, obținând astfel foloase patrimoniale, reprezentate de contravaloarea muncii neremunerate prestată de persoana vătămată.
Având în vedere perioada în care s-a derulat activitatea infracțională, respectiv iunie 2016-decembrie 2024, raportat la salariul minim pe economie la nivel național, aferent unei munci necalificate, rezultă că inculpatul a obținut în mod nelegal, foloase patrimoniale evaluate la suma de 145.914 lei.
În cursul urmăririi penale a fost instituit sechestru asigurator asupra sumei de 9100 lei aparținând inculpatului, solicitându-se instanței aplicarea măsurii de siguranță a confiscării speciale.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Dâmbovița”, se arată într-un comunicat emis de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.