Primăria a făcut ordine! Mai puţini asistaţi social la Târgovişte

Publicitate

Numărul asistaților social, în scădere la Târgoviște! Potrivit primarului municipiului, Cristian Stan, în luna aprilie a acestui an, municipiul Târgoviște a înregistrat cel mai mic număr de asistați sociali de la intrarea în vigoare a Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, deci din ultimii aproape 20 de ani.

Numărul dosarelor a scăzut la 276, în condițiile în care, în anul 2016, numărul acestora se apropia de 500, iar anii anteriori oscila între 800 și 1000 de dosare.

”Totodată, în aceeași lună, municipiul Târgoviște a înregistrat și cel mai mic număr de scutiri medicale aferente asistaților sociali, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat. Astfel, numărul de adeverințe medicale de scutire de efort a scăzut la 35, în condițiile în care, în aceeași perioadă a anului trecut, numărul adeverințelor era de peste 150, iar acum 2 ani, se înregistrau 235 de astfel de documente. În egală măsură, ne asigurăm că sunt realizate orele de muncă obligatorii, sub sancțiunea pierderii, de către cei care se sustrag de la îndeplinirea obligațiilor legale, a dreptului de a beneficia de ajutor social”, a mai precizat primarul municipiului Târgoviște.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!