Marți,9 ianuarie, a fost ultima zi a consultărilor cu primarii din județul Dâmbovița legate de proiectul de buget de anul acesta.
Totodată, ieri a avut loc și prima ședință extraordinară a Consiliului Județean Dâmbovița din 2024, întâlnire în cadrul căreia suma de 36.829.000 de lei a fost distribuită primăriilor cu scopul susținerii programelor de dezvoltare locală, a programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, dar și pentru a se asigura cheltuielile de funcționare din acest an.
„În ultimele două zile, am discutat cu primarii dâmbovițeni despre necesitățile fiecărei localități, despre stadiul și maturitatea anumitor proiecte aflate în desfășurare sau în pregătire, astfel încât repartizarea sumelor din impozitul pe venit corespunzător cotei de 6% să reflecte nevoile reale ale fiecărei administrații publice locale în parte.
Totodată, așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți, și în 2024, Consiliul Județean Dâmbovița, prin programele sale de asociere, va cofinanța investiții importante în fiecare localitate a județului nostru, PJDL fiind cel mai bun exemplu cu cele peste 187 de proiecte depuse de 76 de primării dâmbovițene, acestea însumând o valoare totală de 360.000.000 de lei”, a precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Cu toate acestea, primarii PNL au lipsit de la ședința extraordinară, ceea ce l-a determinat pe președintele CJD să declare: „Trebuie sancționată absența consilierilor județeni liberali cărora conducerea partidului din care fac parte le-a cerut să nu participe la această ședință deosebit de importantă pentru județul nostru. Dezvoltarea județului Dâmbovița ar trebui să fie o muncă de echipă”.
Președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu, a declarat pentru ripostapenet.ro că aleșii liberali au boicotat ședința Consiliului Județean Dâmbovița, „pentru că nu au alocat bani primarilor PNL așa cum trebuie! Noi am solicitat 9 milioane și s-au dat doar 6,2 milioane, așa au considerat ei. Dacă s-au tăiat bani de la primarii noștri, să voteze ei singuri, că sunt stăpânii județului”.