Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat, în aceste zile, la Bruxelles, la cea de-a 170-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor.
Au fost dezbătute teme de mare actualitate, care contează cu adevărat pentru comunitățile românești.
„Am discutat despre sprijinul acordat copiilor și sistemele de alocații din statele membre ale Uniunii Europene, precum și despre modul în care politicile publice pot ajuta mai bine familiile și dezvoltarea celor mici.
Un alt subiect important a fost strategia UE pentru start-upuri și companiile aflate în creștere. Avem nevoie de mai multă inovație și de un mediu în care antreprenorii să își poată pune în practică ideile și să își crească afacerile.
De asemenea, pe agenda dezbaterilor s-a aflat și pachetul privind rețelele europene, esențial pentru conectivitate, infrastructură modernă și dezvoltarea echilibrată a regiunilor.
Este important ca Dâmbovița să fie prezentă de fiecare dată la masa deciziilor europene. Doar astfel putem transforma politicile europene în oportunități reale pentru comunitățile din județul nostru”, a declarat președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.















