Președintele CJ Dâmbovița, desemnat membru cu drepturi depline în Comitetul European al Regiunilor al UE

Publicitate

La propunerea Uniunii Consiliilor Județene din România, Cornel Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a fost desemnat membru cu drepturi depline în Comitetul European al Regiunilor al Uniunii Europene.

Și pentru că, în perspectiva alocărilor bugetare 2021-2027, este nevoie ca programele europene să răspundă nevoilor tuturor administrațiilor publice locale din România, șeful administrației dâmbovițene a declarat:

”Principala mea misiune va fi aceea ca, prin propunerile pe care le voi face cu ajutorul președinților de Consilii Judeţene, politicile și legislația Uniunii Europene să țină cont de interesele României în ceea ce privește sănătatea, educația, transportul, ocuparea forței de muncă, politica socială, coeziunea economică și socială, energia și combaterea schimbărilor climatice. Mulțumesc pentru încredere!”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!