Preot din Videle, prins în flagrant în timp ce întreținea relații intime cu un minor

Publicitate

Un preot din Videle a fost reținut după ce a fost prins în flagrant în timp ce întreținea relații sexuale cu un minor de 16 ani, într-o casă din Sectorul 3, din București.

Din primele cercetări, omul bisericii ar fi fost în vizorul polițiștilor de mai multă vreme, nefiind la prima abatere în acest sens. Acesta a fost audiat și reținut pentru 24 de ore.

Astăzi, părintele a fost dus în fața judecătorilor cu propunere de arestare. Potrivit purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, preotul era suspendat.

Victima acestuia era un copil de 16 ani, care făcea parte dintr-un centru de plasament și ar fi fost în mod frecvent ademenit cu bani, pentru a întreține raporturi intime cu preotul.

Minorul a fost audiat în prezența psihologilor anchetatori și urmează și alte cercetări pentru a vedea dacă este vorba și despre alte victime în ceea ce-l privește pe preot.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!