Conflict între preotul Culiță Tudorache de la Mănăstirea Sf. Mc. Filofteia, din comuna Mănești, și Arhiepiscopia Târgoviștei.
Printr-un comunicat de presă, Arhiepiscopia anunță că, în urma neascultării continue, a conflictului pe care preotul îl are cu actuala stareță a Mănăstirii, dar și a faptului că „realizează frecvent colecte fără a fi înregistrate în contabilitatea unității de cult, precum și pelerinaje în țară și în străinătate fără a solicita binecuvântarea Centrului eparhial”, preotului i s-a oferit alternativa de a fi transferat paroh ori la Mânjina, unde își are domiciliul, ori la Priseaca – Târgoviște.
Extrem de nemulțumit și, acuzând la rândul său că i se face o „mare nedreptate”, a anunțat că intră în greva foamei.

Redăm în continuare comunicatul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviște:
„1. Având în vedere neascultarea continuă față de forurile ierarhice superioare, absențele repetate și prelungite de la programul administrativ și liturgic de la biserica unde slujea, falsul în declarații (fapt grav, pedepsit și de legile statului, nu doar de cele bisericești), precum și întreținerea unei situații conflictuale cu actuala stareță a mânăstirii, cât și cu fosta stareță, cărora le-a vorbit extrem de urât și chiar le-a amenințat, dar și pentru că realizează frecvent colecte fără a fi înregistrate în contabilitatea unității de cult, precum și pelerinaje în țară și în străinătate fără a solicita binecuvântarea Centrului eparhial, neglijându-și obligațiile clericale, Pr. Culiță Tudorache a fost oprit de la slujirea în cadrul Mânăstirii Sf. Mc. Filofteia.
- Menționăm, de asemenea, că preotului în cauză i s-a comunicat că, ținând cont de faptul că este preot de mir și nu ieromonah, slujirea pentru o perioadă de timp în cadrul unei mănăstiri din Eparhie a reprezentat un pogorământ, iar, acum, are posibilitatea să aleagă unde va dori să fie transferat preot paroh, respectiv, Parohia Mânjina, pe teritoriul căreia își are domiciliul, fie la o parohie de gradul I din Municipiul Târgoviște (Priseaca), însă, acesta a refuzat, amenințând că ”intră în greva foamei și că se va lega cu lanțuri de gardul Arhiepiscopiei Târgoviștei”, având o atitudine necuviincioasă față de Ierarhul care l-a hirotonit și iertat în nenumărate rânduri, mai cu seamă că faptele de care este acuzat sunt dovedite și recunoscute în scris de cucernicia sa.
- Reamintim că Pr. Culiță Tudorache a fost transferat disciplinar în anul 2021 de la Parohia ”Sf. Nifon” din Târgoviște în postul de preot slujitor la Mânăstirea ”Sf. Filofteia”, în urma unei decizii a Consistoriului eparhial (Tribunalul bisericesc), fiindcă fusese găsit vinovat de numeroase și grave abateri de la disciplina bisericească.
Având în vedere cele de mai sus, regretăm atitudinea preotului Tudorache Culită și îndemnăm credincioșii Bisericii strămoșești la rugăciune, calm și o atitudine înțeleaptă, cu precizarea că, cucernicia sa, poate fi urmat de ucenicii săi în una din cele două parohii unde va alege să slujească ca preot paroh”.
Preotul Culiță Tudorache a transmis următorul mesaj: „În această seară (n.n. ieri seară) am fost convocat de ÎPS Nifon la reședința eparhială, aducându-mi-se la cunoștință că NU MAI POT SLUJI la Mănăstirea La Stejari, primind un termen de șase zile să-mi aleg slujirea la una din parohiile Priseaca sau Mânjina (comuna Voinești). Nu întâmplător am fost chemat astăzi, de ziua prăznuirii Sf. Ierarh Nectarie. Ce mare asemănare, în timpuri diferite! Așadar, începând de mâine (n.n. astăzi), luni, 10 noiembrie, de la orele 9, voi intra în GREVA FOAMEI – pe termen nelimitat – în fața Arhiepiscopiei Târgoviștei, pentru această MARE NEDREPTATE. Rugați-vă pentru mine!”.
















