Premierul Ilie Bolojan și-a pus primarii în cap la Adunarea Generală a Municipiilor din România! Primarul Târgoviștei: „Discuțiile nu au condus la un consens, ci dimpotrivă”

Publicitate

Dialog fără consens și soluții, astăzi, în cadrul Adunării Generale a Asociației Municipiilor din România!

Invitat la ședință, premierul Ilie Bolojan le-a spus primarilor că își dorește ca din 2026 impozitele pe locuințe și mașini la persoanele fizice să poată fi crescute, după ce Parlamentul va închide, în ședință comună, mâine, 18 noiembrie 2025, pachetul fiscal privind taxele locale.

„În toate calculele legate de deficit, aceste aspecte sunt vitale, sunt trecute acolo şi nu vor putea fi eludate. Trebuie să ne încasăm aceste taxe, cele ale statului, în principal, să ne reducem gap-ul de TVA, unde avem probleme destul de serioase, dar în acest pachet fiscal se mai închid nişte portiţe la insolvenţe şi la alte posibilităţi de eşalonări şi de optimizări, citiţi cu ghilimelele de rigoare. E nevoie apoi să ne scădem cheltuielile statului.

Vă rog să vă gândiţi că împrumuturile pe care le luăm, deci 150 de miliarde de lei, reprezintă totalul salariilor din sectorul public din România. Deci total salarii egal total împrumuturi. Sigur, nu merg toate împrumuturile la salarii, dar ca să vă faceţi o imagine, care este diferenţa, cât cheltuim noi în plus, faţă de ceea ce ne putem permite”, a spus Ilie Bolojan, în cadrul Adunării, citat de ziarulamprenta.ro. 

Premierul a subliniat că Guvernul „va trebui să scadă cheltuielile şi să programeze investiţiile în aşa fel încât, cu prioritate, să închidă anul viitor PNRR-ul. Cam astea sunt constrângerile, foarte deschise, legate de buget, de deficit. Marja noastră de mişcare este destul de redusă, nu avem foarte multe posibilităţi, deci jucăm mai mult la impuse, ca să fim foarte corecţi cu dumneavoastră”, le-a transmis premierul primarilor de municipii.

Prezent la ședință, vicepreședintele Asociației Municipiilor din România, primarul Târgoviștei, Cristian Stan, a transmis ulterior că „discuțiile nu au condus la un consens, ci dimpotrivă!

Majorarea prin LEGE a taxelor și impozitelor locale și diminuarea deficitului bugetar în mare parte pe spatele cetățenilor, coroborat cu diminuarea alocărilor bugetare către comunitățile locale, fără a se ține cont că banii se încasează tot de la nivel local, blocarea investițiilor sau întârzierile și de 9 luni la decontarea sumelor în baza contractelor de finanțare, au reprezentat numai câteva dintre punctele rămase în divergență”, a precizat Cristian Stan.

Mai optimist s-a arătat Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor, care a precizat că, în cadrul ședinței  Asociației Municipiilor din România, majoritatea primarilor și-au arătat intenția de a intra într-un parteneriat cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin CFR SA, cu scopul de a moderniza gările din localitățile lor.

„Emblematice la începutul secolului, gările din marile orașe și municipii au intrat, fără investiții majore, în diverse stări de degradare.

Am stabilit înființarea unui grup de lucru cu specialiști din minister și reprezentanți ai AMR, pentru a crea cadrul legal cu scopul realizării acestor parteneriate.

Vom discuta despre fiecare proiect în parte, urmând ca la 2 săptămâni să fiu informat personal despre raportul de progres a acestora”, a transmis ministrul pe Facebook.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!