Premieră istorică pentru orașul Moreni! După un sezon excepțional în care s-a clasat pe primul loc la nivel național în Rally Raid, clasa MotoPro, sportivul Alexandru Goran face pasul spre marea performanță europeană. În premieră pentru comunitatea morenară, sportivul va reprezenta România la Campionatul European de Rally Raid, o competiție de elită care reunește cei mai buni piloți ai continentului și care va avea loc în Galicia (Spania).
Competiția la care va lua startul se va desfășura în perioada 12–18 aprilie, în spectaculoasa regiune Galicia, din nord-vestul Spaniei, un loc recunoscut pentru traseele sale tehnice și peisajele montane impresionante. Pentru Goran, această participare nu este doar o provocare sportivă, ci și o oportunitate de a confirma valoarea motociclismului românesc la cel mai înalt nivel.

Performanța sa remarcabilă a fost marcată oficial printr-o întâlnire de lucru organizată de primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, alături de reprezentanți ai Clubului Sportiv Municipal Flacăra Moreni. În cadrul evenimentului, sportivul a semnat contractul pentru noul sezon competițional, în prezența managerului clubului morenar, Cristian Mitrea.
„Se apropie un eveniment istoric pentru comunitatea morenară și pentru Flacăra Moreni.

Sportivul nostru, Alexandru Goran, va participa la Campionatul European la Rally Raid. Un moment în premieră pentru noi toți: miercuri, 8 aprilie 2026, Sandy va pleca la prima etapă din acest an care se va desfășura în perioada 12 – 18 aprilie în Galicia (Spania).
Cu acest prilej, alături de Cristian Mitrea, managerul C.S.M. Flacăra Moreni, Alexandru Goran a semnat și contractul de activitate sportivă pentru acest an competițional.
Mult succes, Sandy! Suntem mândri și onorați că vei reprezenta Flacăra Moreni în Europa într-o competiție destinată campionilor”, a transmis primarul Moreniului, Gabriel Purcaru.
Competiția este deschisă motocicletelor și vehiculelor de tip Quad, punând accent pe navigația tip roadbook și rezistență pe distanțe lungi. Traseul este un mix de drumuri forestiere, poteci montane și secțiuni rapide, solicitante atât pentru vehicule, cât și pentru abilitățile de navigație ale piloților.
Pentru Alexandru Goran, această participare reprezintă mai mult decât o simplă competiție Este începutul unui drum european, o șansă de afirmare și o sursă de inspirație pentru tinerii sportivi din Moreni și nu numai.















