În seara de 15 februarie 2025, la Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște, a avut loc o premieră inedită: primul spectacol jucat în limba ucraineană.
Un spectacol de Mc Ranin, „Micul Prinț”, de această dată o coproducție a teatrului târgoviștean și a Teatrului Dramatic Regional Academic Donețk din Mariupol, Ucraina, bombardat de ruși în anul 2022.
Versiunea în limba ucraineană a spectacolului a fost susținută de actrița Olena Bila și de fiul său, Matvii Kytrysh, acompaniați la pian de Bohdana Hryniuk.
Interpretarea lor a fost precedată de versiunea în limba română, aceasta avându-i ca protagoniști pe Liviu Cheloiu și pe fiul său, Codrin Cheloiu, acompaniați la vioară de Ioana Hrior.
„Practic, coproducția „Micul Prinț” a devenit astfel un spectacol-coupé, destinat tuturor ucrainenilor care au regăsit în România o a doua casă.
A fost cu adevărat o bucurie și o onoare!”, au transmis reprezentanții Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște.
Nu este prima oară când teatrul târgoviștean este gazdă primitoare pentru artiști din Ucraina, rămași fără teatrul din Mariupol, încercând să supraviețuiască la propriu și la figurat – prin arta dramatică – unor evenimente crunte ce se petrec la ei în țară de 3 ani (pe 24 februarie se împlinesc trei ani de la invadarea Ucrainei, cel mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial).
Vă reamintim că, în cadrul Festivalului BABEL 2023 de la Târgoviște, spectatorii au putut urmări piesa eveniment „Strigătul Națiunii”, prezentată atunci de trupa de actori supraviețuitori ai Teatrului din Mariupol, bombardat de invadatorii ruşi la 16 martie 2022 și distrus în proporție de 80%.
Spectacolul „Micul prinț” este povestea unui copil care vrea să înțeleagă lumea. El călătorește cu ajutorul imaginației și al tehnologiei pe diferite planete, deținute de câte un personaj inedit. Fiecare dintre aceste personaje îi dă o lecție, uneori sub forma unei metafore. Suntem martorii unui proces de maturizare, unui simulator de experiențe.