Prejudiciu de aproape 200.000 de lei din facturi false, în Dâmbovița

Publicitate

Un angajat al unei societăți comerciale din Dâmbovița este cercetat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice pentru un prejudiciu de aproape 200.000 de lei, creat prin înregistrarea în contabilitate a unor facturi false.

Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, în perioada februarie 2018 – ianuarie 2020, acesta ar fi întocmit în fals, un număr de 399 de facturi și și-ar fi însușit pe nedrept sume de bani și produse din tutun.

“La data de 9 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul Târgoviște.

De asemenea, a fost pus în aplicare și un mandate de aducere, persoana depistată fiind condusă la sediul Parchetului de pe Judecătoria Târgoviște, pentru audieri.

Activitățile de cercetare penală sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și delapidare.

Prejudiciul cauzat este de peste 199.900 de lei.

Precizăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!