Pregătirea de primăvară – cum trebuie să fie solul pentru plantarea corectă a pomilor

Prof. dr. Florin Stănică profesor la Facultatea de Horticultură și prorector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti a expus pașii prin care solul este corect pregătit pentru a începe plantarea pomilor, scrie Dcnews.ro.

Așadar, primul lucru de care ar trebui să se țină cont pentru o plantație reușită este afânarea solului, proces care ar trebui realizat, pentru terenuri mari, la o adâncime de 60-80 cm cu ajutorul unor mașini speciale trase de tractoare puternice. Însă, dacă este vorba despre porțiuni mai mici de teren, atunci ar trebui săpate niște gropi de adânci mari pentru aerarea pământului.

“La pomi, ar trebui să avem gropi de cel puţin 60 de cm diametru şi 60 de cm adâncime. Dacă pământul este argilos, adică greu, gropile este bine să fie mai mari, chiar de 80 cm x 80 cm ca să putem elimina din groapă o parte din pământul argilos care nu este favorabil pentru creşterea rădăcinilor.” a declarat acesta potrivit Dcnews.ro.

De asemenea, prof.dr. Florin Stănică a atras atenția asupra faptului că în momentul în care este săpată o groapă pentru un pom, solul de la suprafață, care este mult mai fertil, se pune într-o parte a gropii, iar solul de dedesubt, care este mai puțin prielnic, se va pune în partea opusă. Totodată, este de preferat ca înainte de plantarea pomului, să fie pus în groapă îngrășământ natural sau fertilizant organic, precum și pământ de la suprafață și dacă este posibil, și puțin nisip, conform aceleiași surse.

“Apoi, se aşază rădăcinile pomului pe stratul acesta afânat şi se adaugă pământ peste rădăcini, scuturând pomul uşor pe verticală ca pământul mărunţit să intre bine printre rădăcini. Punctul de altoire (zona în care pomul are o curbură), trebuie să rămână la suprafaţa solului, la cel puţin 15-20 de cm deasupra nivelului solului. În niciun caz să nu să îngropăm pomul cu totul. Noi am făcut, de fapt, groapa mare ca rădăcinile, în următorii ani, să aibă un volum de sol afânat şi fertil în care să crească.” a declarat acesta, potrivit Dcnews.ro.

După efectuarea acestui proces, pământul de pe margini se poate călca ușor pentru a se așeza frumos. Totodată, este absolut necesară udarea solului după plantarea propriu-zisă, cu apă din abundență (două-trei găleți), iar apoi, cu ajutorul pământului care s-a aflat în partea de jos a gropii săpate se formează un fel de lighean de udare în jurul trunchiului, formând o zonă mai adâncă pe unde va da uda, de regulă, săptămânal.

“Înţelept este ca, apoi, pe suprafaţa “copcii” să punem un strat de paie sau de frunze uscate măcar de o palmă grosime, ca să ţină umezeală şi să nu lase buruienile să crească. Această operație se numeşte mulcire, în termeni tehnici, și are multiple avantaje: conservă apa în sol, nu lasă buruienile să crească şi, când va fi foarte cald, va şi tempera un pic căldura de la nivelul solului” a explicat prof.dr. Florin Stănică, scrie Dcnews.ro.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!