Prefectul județului Dâmbovița și-a înaintat demisia, astăzi, din funcția pe care o ocupa din luna ianuarie a anului 2022. Claudia Gilia a plecat din fruntea Instituției Prefectului Dâmbovița pentru că va candida la alegerile parlamentare din acest an.
Claudia Gilia este al doilea nume pe lista PSD Dâmbovița pentru Senatul României, după actualul senator Titus Corlățean.
După plecarea de la șefia Prefecturii Dâmbovița, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița este convins că fostul prefect va reprezenta Dâmbovița în Senatul României.
„Astăzi, și-a încheiat mandatul unul dintre cei mai performanți prefecți pe care i-a avut județul Dâmbovița, Claudia Gilia. Îi mulțumesc pentru întreaga activitate și pentru colaborarea excelentă pe care am avut-o. Am format o echipă foarte bună și sunt sigur că vom continua să lucrăm împreună la fel de eficient și în viitor. Sunt convins că va reprezenta cu succes interesele județului Dâmbovița în Senatul României!”, a transmis Corneliu Ștefan.
Claudia Gilia a fost prima femeie prefect din istoria județului Dâmbovița. Mandatul său la șefia Instituției Prefectului Dâmbovița poate fi caracterizat ca fiind unul pozitiv.