Pompieri și voluntari, activități la Dâmbovița Mall de Ziua Protecției Civile

Publicitate

28 februarie, Ziua Protecției Civile din România! Astăzi, pompierii dâmbovițeni s-au aflat printre cetățeni, la Dâmbovița Mall din Târgoviște, unde împreună cu voluntarii din cadrul programului „Salvatori din pasiune” au organizat o serie de activități dedicate tuturor celor care au dorit să afle mai multe despre munca salvatorilor și despre comportamentul corect în situații de urgență.

Au fost organizate ateliere de prim-ajutor – unde participanții au învățat manevre esențiale care pot face diferența dintre viață și moarte, dar și un punct de informare și documentare – cu materiale despre comportamentul corect în situații de urgență, inclusiv în cazul producerii unui seism.

Au fost oferite informații despre voluntariat pentru cei care își doresc să se implice și să devină parte din programul „Salvatori din pasiune”.

Pompierii au prezentat machete/replici de elemente de muniție, pentru ca cei prezenți să înțeleagă riscurile și modul în care specialiștii pirotehniști intervin în siguranță.

„Ne-am bucurat să vedem interes, curiozitate și dorința de a învăța din partea copiilor, tinerilor și adulților. Fiecare întrebare pusă, fiecare manevră exersată și fiecare informație aflată înseamnă un pas înainte către o comunitate mai pregătită. Protecția Civilă înseamnă responsabilitate, solidaritate și acțiune. Împreună suntem mai pregătiți”, au transmis reprezentanții ISU „Basarab I” Dâmbovița.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!