Polițiștii din Dâmbovița sunt în alertă! Un tânăr a evadat de sub escorta Poliției, din Spitalul Județean Târgoviște

Polițiștii din Dâmbovița sunt în alertă de sâmbătă seara! Un tânăr de 22 de ani din localitatea Gura Șuții a evadat seara trecută de sub escorta poliției, fiind în stare de reținere. Bărbatul se afla la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Târgoviște, pentru evaluarea stării de sănătate în vederea introducerii în arest.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița desfășoară activități de căutare a unui bărbat de 22 de ani, din localitatea Gura Șutii, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și evadare.

Pe numele acestuia, fusese emis un mandat de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Imediat după sesizarea evenimentului, în vederea capturării bărbatului s-au dispus măsuri specifice, respectiv alarmarea personalului, instituirea de filtre rutiere, constituirea de echipe de căutare formate din polițiști și jandarmi, însă până în prezent, acesta nu a a fost găsit.

Totodată, au fost dispuse măsuri de verificare, prin Biroul Control Intern, cu privire la modalitatea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, de către polițiștii implicați în eveniment. În seara zilei de 07 noiembrie, bărbatul, în timp ce se afla sub escorta polițiștilor la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Târgoviște, pentru evaluarea stării de sănătate în vederea introducerii în arest, ar fi fugit.

Semnalmente:180 cm, 80 kg, fața ovală, ochi căprui, păr șaten, barbă tip cioc, ten deschis, corpolență atletic.
Semne particulare: tatuaje pe corp, brațe.
Îmbrăcăminte: pantaloni de culoare neagră, bluză de trening de culoare albastru închis, cu imprimeu multicolor pe mâneci, piept și glugă cu imprimeu litere de culoare roșu, chenar de culoare alb.

Persoanele care dețin date cu privire la acesta sunt rugate să anunțe acest lucru la 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliție.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!