Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Ordine Publică și Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu, au desfășurat o acțiune pe linia deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pentru reducerea efectelor adverse asupra sănătății populației și a mediului, pe raza localităților Crevedia, Ciocănești și Cornești.

Astfel, polițiștii au efectuat controale la 9 agenți economici ce ar desfășura activități de colectare deșeuri industriale nepericuloase, deșeuri din construcții și deșeuri provenite de la vehicule scoase din uz.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 730.000 de lei. Dintre acestea, 6 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2005 privind protecția mediului, iar 4 sancțiuni contravenționale au fost aplicate conform OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor.
De asemenea, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au aplicat o sancțiune contravențională, conform Legii 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, în valoare de 2.000 de lei și au dispus măsura confiscării unei arme de tip airsoft.


















