Liderii de grup ai PNL au depus un proiect privind impozitarea pensiilor speciale, urmând ca banii să fie direcționați spre nevoile medicale actuale.
Florin Roman, liderul deputaților PNL, dar și Daniel Fenechiu, liderul senatorilor liberali au depus un amendament la OUG 29/2020.
În categoria impozitării nu intră pensiile militarilor și polițiștilor. Amendamentul propune impozitarea progresivă a pensiilor speciale mai mari de 2 000 de lei, de la 10% până la 95%, după cum urmează:
- 10% a pensiilor speciale între 2 001 -4 000 lei;
- 60% a pensiilor speciale cuprinse între 4 001 – 7 000 lei;
- 95% a pensiilor speciale care depășesc cuantumul de 7 000 de lei.
“Este vremea solidarității și a constrângerilor pentru toată lumea, inclusiv a celor care, beneficiind de pensii speciale, pot contribui la efortul financiar de care avem acum, atât de multă nevoie. Am optat pentru varianta impozitării progresive, motivată de starea de urgență, pentru a nu intra în conflict constituțional cu decizii ale CCR, care interzic eliminarea totală a acestui tip de privilegii. În plus, amendarea legii de modificare a OUG poate trece maxim într-o săptămână de parlament, dacă există voință politică. Pentru că sunt convins că se va bucura de susținerea tuturor forțelor politice responsabile”, a transmis Florin Roman.
Numărul pensiilor speciale ale civililor este în jur de 9 000, iar costul total într-un an este se sub un miliard de lei. Celelalte pensii, ale militarilor, au fost anul trecut de peste 150 000 de lei.