Petrecere privată, spartă de polițiști în Dâmbovița! Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 35.000 de lei

Publicitate

O petrecere într-un restaurant din orașul Pucioasa, cu 46 de oameni, a fost spartă de polițiști, seara trecută. Amenzile aplicate au fost unele extrem de drastice.

Administratorul localului a fost sancționat cu 10.000 de lei, iar organizatorul evenimentului cu 2.000 de lei. De asemenea, toți invitații prezenți la eveniment au fost amendați, iar valoarea totală a sancțiunilor a fost de 35.000 de lei.

“La data de 19 februarie a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa și de la Secția Nr.11 Poliție Rurală Pucioasa s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unui restaurant din localitate se desfășoară un eveniment privat, fără a fi respectate măsurile instituite pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

La fața locului, polițiștii au constatat că este vorba de o petrecere privată unde nu se respectă prevederile Legii Nr.55/2020.

Polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a administratorului restaurantului, cu amendă în valoare de 10.000 de lei și a organizatorului evenimentului, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.

De asemenea, 46 de participanți la eveniment au fost contravențional, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 35.000 de lei, evenimentul fiind întrerupt”, reiese dintr-o informare IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!