
O petrecere cu 33 de persoane, organizată într-un local din Târgoviște, a fost spartă de polițiști în noaptea de joi spre vineri. Amenzile s-au ridicat la peste 26 000 de lei.
Cheful a fost întrerupt, iar participanții au părăsit locația, la scurt timp după ce au fost sancționați pentru nerespectarea prevederilor articolului 65 din Legea nr. 55/2020.
„În jurul orei 00.30 (n.r. 22 ianuarie) polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-un local de pe raza municipiului, se desfășoară o petrecere.
Cu ocazia activităților de verificare, polițiștii au identificat administratorul societății comerciale în cauză și 33 de persoane care participau la un eveniment privat.
Astfel s-a procedat la sancționarea celor în cauză, pentru nerespectarea prevederilor art. 65 din Legea nr. 55/2020, fiind aplicate amenzi în valoare de peste 26 500 de lei.
Polițiștii dâmbovițeni sunt permanent la datorie, pregătiți să intervină ori de câte ori situația o va impune. Reamintim tuturor cetățenilor să respecte normele de conviețuire socială, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună inutil unor riscuri!
Vă reamintim de TELVERDE -08000800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.