Peste 70 de permise suspendate în ultima săptămână de polițiștii dâmbovițeni

Publicitate

Peste 70 de permise de conducere suspendate și aproape 900 de sancțiuni aplicate șoferilor care au încălcat normele de circulație pe șoselele din Dâmbovița. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 315.000 lei.

Astfel, în perioada 31 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, în cadrul misiunilor desfășurate pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, descurajarea comiterii unor infracțiuni, reducerea riscului rutier și combaterea faptelor antisociale, au fost angrenați, zilnic, peste 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, fiind organizate 40 de acțiuni punctuale.

În cele opt zile, polițiștii de la ordine publică au fost solicitați să intervină la 279 de evenimente, cele mai multe dintre acestea, 177, fiind sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență.

Polițiștii au fost sesizați și cu privire la săvârșirea a 148 de infracțiuni, dintre care 76 au fost infracțiuni contra persoanei și 32 contra patrimoniului.

În urma activităților de investigare, au fost prinse în flagrant delict 7 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, iar față de o persoană a fost dispusă o măsură preventivă.

În perioada de referință, polițiștii rutieri au avut o prezență activă atât pe principalele drumuri, cât și în zona montană, în vederea fluidizării circulației, prevenirii încălcării legislaţiei rutiere şi sancţionării cu fermitate a abaterilor constatate.

Astfel, pentru încălcările de la normele legale, au fost aplicate peste 890 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală se ridică la peste 315.000 lei.

De asemenea, pentru abaterile de la regulile de circulație pe drumurile publice, au fost retrase 17 certificate de înmatriculare și reținute 72 de permise de conducere, 37 dintre acestea fiind pentru depășirea limitei de viteză și 10 pentru consumul de băuturi alcoolice.

Totodată, în această perioadă au fost constatate 11 infracțiuni la regimul rutier.

În continuare, polițiștii dâmbovițeni se află al datorie, siguranța comunității fiind obiectivul principal al forțelor de ordine.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!