Peste 6500 cadouri, pregătite de Moș Crăciun pentru micii colindători de la Primăria Târgoviște

Publicitate

A început sezonul colindelor, cea mai frumoasă perioadă din an, și la Primăria Municipiului Târgoviște.

Sute de copii vor colinda administrația municipală toată săptămâna, primind în schimb daruri minunate chiar de la Moș Crăciun care, zilele acestea, se va ”muta” în sediul Primăriei de la Târgoviște pentru a-i aștepta pe cei mici, dornici să vestească Nașterea Domnului prin minunatele noastre colinde.

Așadar, începând de luni, în această săptămână premergătoarea Crăciunului, primarul Cristian Stan, alături de viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, dar și de administratorul public, Gabriel Boriga, îi așteaptă pe copii, alături de Moș Crăciun, cu peste 6500 de cadouri.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!