Ionuț Parghel
De la începutul lunii martie, la sute de mii de români le este dat să trăiască o situație cu caracter excepțional, din cauza pandemiei de coronavirus fiind nevoiți să stea acasă nu doar pentru a se feri de o eventuală îmbolnăvire cu COVID-19, ci și din cauza faptului că multe afaceri, din toate toate domeniile, și-au sistat activitatea.
Printre cei afectați se regăsesc și mii de dâmbovițeni, care în această lună au primit pentru prima dată, șomaj tehnic pe vreme de stare de urgență.
Începând cu data de 1 aprilie, în conformitate cu noile decizii luate la nivel național, angajatorii au putut depune cererile și declarațiile pe propria răspundere în vederea obținerii sprijinului oferit de Guvern, pe perioada stării de urgență, sub forma șomajului tehnic. Potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului Dâmbovița, până acum peste 6000 de dâmbovițeni au primit șomaj tehnic pentru luna martie, iar statul a plătit în acest sens aproape 5 milioane de lei.
“Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița a înregistrat, pentru luna martie 2020, un total de 986 de cereri din partea angajatorilor pentru 5 764 de salariați, dintre care au fost aprobate, până la acest moment, 905 de cereri. Astfel, au fost efectuate plăți pentru 5 259 de angajați, în valoare totală de 3 104 851 de lei. De prevederile OUG 32/2020 privind modificarea și completarea OUG 30/2020 au beneficiat toți salariații operatorilor economici care au redus sau întrerupt temporar activitatea, total sau parțial, ca urmare a efectelor pandemiei dterminată de răspândirea COVID-19.
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița a înregistrat pentru luna martie 1 150 de cereri dintre care 966 au fost validate, sumele plătite beneficiarilor până la acest moment fiind în cuantum de 1 795 426 lei. Categoriile incluse au fost următoarele: persoane fizice autorizate (PFA), înteprinderi individuale (II), înteprinderi familiale (IF), precum și alte profesii liberale în plată, persoane fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe în plată”, se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului Dâmbovița.