Peste 16 mii de misiuni executate de jandarmii dâmbovițeni anul trecut

Publicitate

Jandarmii dâmbovițeni, la ora bilanțului!

Astăzi, la Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, într-un cadru restrâns impus de contextul epidemiologic actual, a avut loc evaluarea activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa pentru anul 2020.

Colonel Matei Viorel, inspector şef al IJJ Dâmboviţa, a evidenţiat sintetic reprezentantului din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (prezent în sistem videoconferinţă), subprefectului-Cristea Chiru-Cătălin, comandantului centrului şi personalului propriu bilanţul activităţilor desfăşurate pe parcursul anului 2020, precum şi principalele direcţii de acţiune pentru anul 2021.

În anul 2020, începând cu luna februarie, una dintre priorităţile instituţiei a fost centrată pe misiunile si activităţile specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, atât în rândul personalului propriu, cât şi în rândul populaţiei din judeţul Dâmboviţa.

În perioada supusă atenţiei au fost executate 16.597 misiuni pe linie de ordine şi siguranţă publică, astfel: 91 de misiuni pe linie de asigurare şi restabilire a ordinii publice; 16.506 misiuni de menţinere a ordinii publice.

Pe timpul pandemiei de Covid-19, în contextul instituirii la nivel naţional a stării de uregenţă, respectiv a stării de alertă, jandarmii au executat:

– misiuni de supraveghere şi ordine publică la 10 centre de carantină;

– 730 misiuni de însoţire a convoaielor/ transporturilor persoanelor suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2;

– 50 misiuni de menţinere a ordinii publice executate cu efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti;

– misiuni în sistem integrat pentru menţinerea ordinii publice şi verificarea punerii în aplicare a măsurilor epidemiologice impuse persoanelor aflate în izolare/ carantină.

În ceea ce priveşte cooperarea interinstituţională, aceasta s-a desfăşurat în baza planurilor şi protocoalelor de cooperare/ colaborare în vederea asigurării unui climat de siguranţă civică, fiind executate 549 de acţiuni în cooperare cu alte instituţii, astfel:

– 333 de acţiuni cu IPJ Dâmboviţa;

– 24 de acţiuni cu executorii judecătoreşti;

– 153 de acţiuni cu Direcţia Silvică Dâmboviţa;

– 39 de acţiuni în cooperare cu alte instituţii (ITM Dâmboviţa, Administraţia Parcului Natural Bucegi, Garda de Mediu etc.).

Rezultatele obţinute de structurile de ordine publică pe timpul desfăşurării misiunilor specifice, independent sau în comun cu alte instituţii, s-au materializat astfel:

– 156 fapte de natură penală constatate;

– 3.658 de sancţiuni contravenţionale aplicate, dintre care 1.663 de avertismente scrise şi 1.995 de amenzi, în valoare totală de 1.883.950 lei.

Majoritatea sancţiunilor aplicate au vizat nerespectarea prevederilor OUG nr. 1/1991 (coroborată cu ordonanţele militare), Legii 55/2020 şi Legii 61/1991 republicată.

Efectivele din cadrul posturilor de jandarmi montane Peştera şi Zănoaga au acţionat pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice şi a unui climat de ordine şi siguranţă publică în staţiunile turistice, desfăşurând activităţi de informare, îndrumare şi prevenire a producerii accidentelor pe traseele montane. La nivelul structurilor montane ale IJJ Dâmboviţa au fost desfăşurate 31 de acţiuni de salvare/ evacuare şi s-a acordat sprijin unui număr de 101 turişti.

La această dată, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, asigură protecţia instituţională, supravegherea şi ordinea publică la un număr de 26 de instituţii publice.

În anul 2020 la nivelul IJJ Dâmboviţa au fost executate şi monitorizate 794 misiuni de pază/protecţie transporturi : de valori (115), cu caracter special (128) şi transporturi de corespondenţă clasificată (551), fără a înregistra evenimente deosebite.

Rezultatele obţinute de structurile de pază pe timpul desfăşurării misiunilor specifice, s-au materializat astfel:

– o infracţiune constatată;

– 33 de sancţiuni contravenţionale aplicate, dintre care 7 avertismente scrise şi 26 de amenzi în valoare totală de 22.400 lei.

Misiunea de pază, supraveghere şi intervenţie la conductele magistrale de transport produse petroliere s-a realizat eficient, oferind protecţia şi supravegherea zonelor de dispunere a acestora şi a contribuit la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului în localităţile a căror zonă administrativă este tranzitată de astfel de conducte, prezenţa jandarmilor în teren fiind apreciată pozitiv de către localnici. Misiunea a fost organizată şi executată în condiţii optime, nereieşind aspecte negative.

Pe timpul executării misiunii de supraveghere şi ordine publică la conducte de transport produse petroliere, au fost aplicate 163 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 65.200 lei.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!