Săptămâna verde la Târgoviște și peste 1500 de arbori, flori și arbuști plantați în noul parc de lângă Complexul Turistic de Natație!
Alături de cei 1000 de elevi târgovișteni, cadrele didactice și părinții care au răspuns pozitiv la această amplă activitate s-a aflat și primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, de altfel, așa cum a promis încă de acum două săptămâni când „startul” plantărilor a fost dat la Târgoviște, în zona Dâmbovița Mall, unde au fost plantați 450 de cireși japonezi.
Copiii, cooptați la acțiunea de ieri, au reușit să „împodobească” un alt parc. Nou-nouț, inaugurat de curând, acesta are nevoie de „viață verde”.
De altfel, merită să vă amintim că, în ultimii ani, Târgoviștea – prin implicarea administrației municipale – devine un oraș verde, în care se fac eforturi și investiții pentru o viață fără poluare.