Persoanele care vin din Spania vor fi carantinate la domiciliu, timp de 14 zile, începând de marți, 11 august, ora 00.00, după ce Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a actualizat lista cu țările din zona galbenă, unde există un risc epidemiologic ridicat din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19.
Astfel, măsura urmează să intre în vigoare la miezul nopții. Concret, carantinarea se aplică pentru toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internațională din țările/zonele cu risc epidemiologic ridicat, atât cetățenilor români, cât și cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene.
Totodată, carantina persoanelor se instituie la domiciliul persoanei, la o locație declartă de aceasta sau, după caz, într-un spațiu special desemnat de autorități. “Carantina se recomandă tuturor persoanelor care locuiesc la aceeași adresă”, precizează INSP.
Lista țărilor pentru care se impune carantină 14 zile de la data de 11 august 2020, ora 00.00.
Africa de Sud
Argentina
Armenia
Aruba
Bahamas
Bahrain
Bolivia
Bosnia si Herțegovina
Brazilia
Capul Verde
Chile
Columbia
Costa Rica
El Salvador
Guineea Ecuatoriala
Honduras
Insulele Feroe
Insulele Turks si Caicos
Insulele Virgine ale Statelor Unite
Irak
Israel
Kazahstan
Kârgâzstan
Kosovo
Kuweit
Luxemburg
Macedonia de Nord
Maldive
Moldova
Muntenegru
Oman
Palestina
Panama
Peru
Puerto Rico
Qatar
Republica Dominicana
Sint Marten
Spania
Statele Unite ale Americii
Surinam














