Persoanele angajate fără concurs în sistemul sanitar, în ultimii doi ani, vor putea rămâne în funcții. Klaus Iohannis a promulgat legea

Publicitate

Potrivit legii promulgate luni de Klaus Iohannis, angajații fără concurs din Sănătate vor putea rămâne în funcții. Legea prevede reglementarea statutului personalului care, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic, determinate de pandemia de COVID-19, a fost încadrat pe perioadă determinată, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, scrie ziarulunirea.ro.

Astfel, personalul din unităţile sanitare cu paturi, serviciile de ambulanţă, direcţiile de sănătate publică, instituţiile de asistenţă socială, încadrat fără concurs pe perioadă determinată, pe posturi de execuţie, în perioada stării de alertă, să poată ocupa acelaşi post în unitatea medicală respectivă.

De asemenea, legea menționează că Ministerul Sănătăţii şi unităţile aflate în subordinea sau în coordonarea acestuia, dar și Ministerul Afacerilor Interne şi unităţile şi instituţiile aflate în subordinea, în cadrul sau în coordonarea acestuia, autorităţile administraţiei publice locale şi ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, precum şi instituţiile publice de asistenţă socială, organizează examen, în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic, a ocupat, fără concurs, posturi de execuţie pe perioadă determinată, mai scrie sursa citată.

Personalul care se încadrează în această categorie poate participa la concursul menționat. De asemenea, pot participa inclusiv medicii angajaţi în structurile nou-create în perioada stării de alertă, putându-se prezenta la examenul organizat de unităţile sanitare cu paturi în specialitatea în care sunt confirmaţi dacă unitatea cu care a încheiat contractul de muncă pe perioadă determinată nu are în structura sa o secţie din aceeaşi specialitate, după caz, la solicitarea unităţii spitaliceşti.

Noua lege mai menționează că modalitatea de organizare şi desfăşurare a examenului se elaborează şi se aprobă prin ordin al ministrului sau, după caz, prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire, în termen de 30 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!