Pericol public! Un tânăr din Dâmboviţa, prins conducând fără permis de cinci ori în trei zile

Publicitate

Un bărbat de 23 de ani din Dâmbovița a reușit în ultimele zile să-i uimească în sens negativ pe polițiști. Tânărul a “atins” performanța de a fi prins de cinci ori în trei zile la volanul unui Audi fără să dețină dreptul de a conduce.

Acesta a fost reținut de oamenii legii la ultima sa tentativă de a șofa, încercându-și norocul până la limită. Tânărul din Cobia a fost prins prima dată de polițiștii din Găești șofând fără permis. Urmarea a fost: alegerea cu dosar penal. Pedeapsa primită nu l-a potolit deloc pe bărbat, iar acesta și-a testat din nou norocul conducând, fapt care l-a costat, adăugându-și o nouă infracțiune la colecție când a dat nas în nas cu polițiștii.  Acest lucru s-a produs de cinci ori în trei zile, după care oamenii legii l-au reținut pe bărbat și în același timp prezentat magistraților cu propunere de măsuri legale. Tânărul a scăpat momentan cu un control judiciar pentru 60 de zile, dar teribilismul său l-ar putea trimite după gratii. El neagă că a fost prins de cinci ori la volanul mașinii Audi. “Nu am fost eu la volan. Nu am permis. Mi-a fost suspendat, am fugit cu mașina. Nu m-a prins de cinci ori, nu este așa”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!