Pericol public în trafic! Tânăr, prins de polițiști când conducea drogat și fără permis, în Dâmbovița

Publicitate

Un tânăr de 31 de ani a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise. Mai mult de atât, bărbatul nu avea nici permis de conducere. Acesta a fost depistat de polițiști, miercuri, pe raza satului Bărbuceanu, comuna Butimanu.

,,În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu deține permis de conducere. Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive”, au transmis polițiștii dâmbovițeni.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!