Pericol public în trafic! Tânăr din Dâmbovița, prins gonind pe șosea cu 146 km/h. Sancțiuni dure pentru șoferul vitezoman

Publicitate

Inconștiență la volan! Polițiștii dâmbovițeni au sancționat un tânăr șofer care conducea pe DN 72 A, pe raza localității Priseaca, cu o viteză mult mai mare decât limita maximă legală.

Astfel, în cadrul acțiunilor pentru combaterea vitezei excesive, polițiștii rutieri au depistat, pe DN 72A, un tânăr de 21 de ani, din comuna Ludești, în timp ce ar fi condus un autoturism cu 146 km/h, pe un sector de drum unde limita legală este de 50 km/h.

Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.050 de lei, iar ca măsură complementară, a fost dispusă suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!