Astăzi, 15 iunie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Galați au efectuat 10 percheziții domiciliare, 9 în municipiul Galați și una în comuna Independența, în vederea administrării probatoriului într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals.
Au fost puse în executare 3 mandate de aducere.
În urma perchezițiilor efectuate la 3 spitale, cabinete medicale și domicilii ale unor persoane, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, documente și înscrisuri care au legătură cu cauza.
Din cercetări, a reieșit că, în perioada septembrie 2020 – septembrie 2021, trei bărbați ar fi solicitat și obținut certificate de concediu medical, cu privire la care există indicii de fals, certificate a căror decontare a fost solicitată și realizată, prejudiciul estimat fiind în valoare de aproximativ 200.000 de lei.
În baza probelor administrate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a dispus, față de cele trei persoane, măsura preventivă a controlului judiciar.
IPJ Galaţi