Polițiștii au efectuat marți, 12 septembrie, mai multe percheziții într-o comună din Dâmbovița și în județul Prahova, într-un dosar care vizează mai multe persoane bănuite că au furat dintr-o societate comercială peste o tonă de granule metalice de tip catalizator. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 68.000 de euro.
În urma perchezițiilor făcute, 3 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție. Din cercetări a reieșit că, în perioada 6 – 29 august 2023, persoanele bănuite ar fi sustras, în mod repetat, din incinta unei societăți comerciale, 1.136 de kilograme de granule metalice tip catalizator.
O zi mai târziu, Poliția a anunțat că doi bărbați au fost reținuți în acest dosar.
„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate de polițiștii Serviciului de Ordine Publică au fost descoperite mai multe mijloace materiale de probă.
Reamintim faptul că, în perioada 6 – 29 august 2023, persoanele bănuite ar fi sustras, în mod repetat, din incinta unei societăți comerciale, 1.136 de kilograme de granule metalice tip catalizator.
În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, cu vârstele de 54 și respectiv 56 de ani, urmând să fie prezentați unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive”, a transmis IPJ Prahova.